"Este o tragedie cu totul specială. Vine în suita unor atacuri teroriste, că le-am avut la Charlie Hebdo, în Stade de France sau la acel club de muzică din Paris sau pe străzile Parisului. Până la urmă, constatăm că în capitalele noastre, în mijlocul Europei, în statele fondatoare ale UE avem de-a face cu o gherilă urbană care omoară la întâmplare oameni, care folosește acele centruri de explozibil și se aruncă în aer. Trebuie să fim foarte clari: avem de-a face, pe de-o parte, cu o amenințare teroristă externă, în care problema majoră este zona acestor teatre de operațiuni (...) Și ei sunt pregătiți cu aceste arme ale terorii, participă la operațiuni, se întorc acasă, sunt cetățeni francezi, belgieni", a declarat Iulian Chifu.
În viziunea sa, "deja nu mai suntem în situația de a ne proteja frontierele".
"Este vorba de inamicul din cetate, de inamicul care e în interiorul statelor noastre. Aceștia sunt cetățeni născuți cetățeni francezi, la a doua sau a treia generație, britanici, belgieni. Aici e marea problemă și aceasta e problema pe care Europa e chemată, astăzi, să o soluționeze", a mai spus Chifu.
Fostul consilier prezidențial consideră că trebuie introduse programe de deradicalizare.
"Acum nu mai vorbim despre lupi singuratici, vorbim despre o coordonare. Coordonarea nu se face fără o comunicare. Existau oportunități pentru structurile de securitate pentru a interveni. Nu poți să previi când e lângă tine, când e radicalizat, când e deja într-o operațiune pornită, dar poti să previi odată ce e concetățeanul tău și vezi că se autoizolează, poți să previi nelăsând aceste pungi de jihadism să se creeze, introducând programe de deradicalizare", a explicat Chifu.
În acest context, Chifu a criticat reacția șefei politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini.
"Am avut și un contraexemplu emoțional. Am văzut-o pe doamna Mogherini, care e responsabilă de politica externă de securitate a UE și care a transmis, era în Iordania, a transmis, mai degrabă, o senzație de pierdere a controlului și nu una de siguranță și de raportare cu încredere la structura europeană din acest domeniu", a adăugat fostul consilier prezidențial.
"O vulnerabilitate într-un stat european e o vulnerabilitate în întreaga Europă. Fiecare stat trebuie să își analizeze vulnerabilitățile. În cazul fiecărui stat trebuie să își facă evaluarea internă", a mai subliniat Chifu.