"Vorbim de faptul că oricine a făptuit, în mod normal, trebuie să ajungă în fața judecătorilor, dar acest luru se întâmplă pe un fond extrem de complicat la Chișinău, cu manifestații de stradă generate de exasperarea societății civile, generată de faptul că și actualul Guvern nu s-a apucat să dea drumul la reforme. În momentul de față, Rusia joacă peste tot unde are oportunitate, peste tot unde cineva se crede ucenic vrăjitor și crede că poate schimba, rearanja. Să nu uităm că problema corupției e una endemică, în Republica Moldova, și vorbim de un premier dintr-o anumită perioadă, dar parcă am uitat că avem un Voronin, fost președinte al Republicii Moldova, comunist care are un baiat prins și el, băgat într-o asemenea anchetă. Uităm de faptul că acest domn Dodon, care e în stradă, cel care condamnă corupția, a fost ministru al Economiei, în timpul lui Voronin și el a fost implicat, la rândul su, într-un număr de scheme.
Este vorba de o vină colectivă a clasei politice, despre formule de finanțare a propriilor buzunare, despre foarte mulți lideri politici și, în acest context, trebuie să ne raportăm la realitatea pe care o avem: un moment de turbulență maximă, tratat a la lejer la Bruxelles și, în mare măsură, și la București. O celulă de criză trebuia să existe înființată de azi de dimineață, nu acum. Acum ar fi trebuit să funcționeze cu toate motoarele", a spus Iulian Chifu.
Pe de altă parte, fostul consilier prezidențial a subliniat faptul că există și un element pozitiv și anume: împrumutul rambursabil acordat Republicii Moldova de către România, "în niște condiții care nu sunt, încă, publice, dar se leagă mult de FMI și nimeni nu a realizat că o astfel de schimbare rapidă e, de fapt, construcția unui instrument".
În viziunea sa, "lucrul cu adevărat șocant" este că reținerea lui Vlad Filat s-a petrecut doar "în câteva ore", fapt ce ridică un semn de întrebare.
"Problema este că un asemenea proces reclamă și el un anumit ritm și anumiți pași. Uitați-vă cum funcționează în toate sistemele internaționale un asemenea sistem. Faci comisie, audiezi, are dreptul de a se apăra. Nu e o chestiune care se întâmplă în câteva ore. Aici se ridică semnul de întrebare. Fie avem de-a face cu o mișcare, care se va duce pe topogan și va începe să radă la rând tot ce înseamnă corupția în Republica Moldova, cu întrebarea cine rămâne, cine face reforme, cu ce sprijin, fie suntem în situația în care vorbim despre răzbunări, lovituri, tentative de a manevra lucrurile și de a le manevra după bunul plac", a mai declarat Iulian Chifu.
În acest context, mai subliniază Iulian Chifu, "Rusia, uniunea euroasiatică, îndreptarea în acea direcție în niciun caz nu înseamnă nici reforme, nici combaterea corupției".
"Dacă mergi în acea direcție, va fi numit un tătuc care va fura în numele tuuror și va împărți cu cei de la Moscova. Ați văzut ce înseamnă justiția la ruși? L-ați văzut pe Usatîi. Acesta este tipul de politică. În această direcție ne ducem. Cred că alerta principală trebuie trasă la Bruxelles pentru că UE, după ce a uitat de Ucraina, de ce se întâmplă în Crimeea, poate ce se întâmplă la Chișinău va reuși să aducă pe agendă și să nu avem discursuri în care tot ce ține de Federația Rusă e decupat cu atenție și pus deoparte.
În primul rând, sacrificarea lui Filat îl transformă pe Plahotniuc în țintă. Până în momentul de față, se vorbea că nu e numai unul singur. Acum, e unul singur, iar ținta pe care o reprezintă Plahotniuc va fi greu de evitat. În al doilea rând, cred că este o veste bună de salutat, un anumit echilibru din partea prim-ministrului Streleț și partidul liberal.
Streleț a avut acea reuniune cu colegii săi de partid și, deși urmează percheziții la sedii, a decis să rămână premier, să mențină coaliția pro-europeană și să își asume o componentă dificilă: responsabilitatea. El e responsabil față de drumul european al Republicii Moldova", a mai punctat Iulian Chifu.