Cătălin Cherecheș a lansat acuzații halucinante la adresa soacrei într-un interviu la un post TV.
"Mă simt că un vițel la poartă nouă, încă sunt la birou și nu înțeleg despre ce e vorba, decât ceea ce-mi spunea tată, Dumnezeul să-l odihnească, că mâine se împlinesc 22 de ani de când mă privește de sus, respectiv ‘Cum te … soacra, nu te … nimeni’. Am vorbit zece secunde cu nevasta-mea și aștept acum să-mi dea niște explicații.
Pentru mine, familia înseamnă, cel puțin până acum câteva luni, înseamnă mama, că trăiește, tata că mi-l imaginez, și de câteva luni nevasta mea. În rest, să se descurce alții. M-am trezit într-un film în care joc rolul de Pluto într-o scenetă cu Tom și Jerry, adică cineva se întâlnește într-o piață în Târgu Mureș, că părinții soției mele sunt din zonă și negociau într-un fel un dosar penal. Din câte mi-a spus avocatul, negociau pe o prăjitură, o promisiune paradoxal! Tu soacră, sau ce ești tu, să promiți 50.000 de euro? Pentru cine? Pentru un dosar care e de 8 ani în instanță, care e super mediatizat, un dosar care în faza finală se aplică un control judiciar cu interdicția de a părăsi țara, pe care am înțeles-o, că așa trebuie să fie, că au fost tot felul de indivizi care au plecat, am înțeles, mi-am asumat. Dumneavoastră credeți că un om care are un proces pe final își imaginează că nu este monitorizat 24 din 24?", a spus Cherecheș.
"Vă spun un lucru, dacă soția mea m-a mințit, mi-a ascuns lucruri indiferent din ce motiv, ea sau mama ei, să îmi facă bine, în secunda doi, Cherecheș devine cel mai râvnit burlac al României”, a declarat Cherecheș.