Elena Băsescu se face că nu știe despre ce e vorba.
"Referitor la informațiile apărute în presă, conform cărora Marian Vanghelie ar fi strâns semnături pentru candidatura mea la alegerile europarlamentare din 2014, vreau să fac următoarele precizări. Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puțin lui Marian Vanghelie sau celorlalți oameni invocați în documentele citate în presă. De altfel, pe aceștia nici măcar nu îi cunosc. Reamintesc tuturor că nu am candidat la alegerile europarlamentare din 2014. În aceste condiții, invocarea numelui meu este nejustificată", a scris Elena Băsescu, pe Facebook, că răspuns la acuzațiile din dosarul lui Vanghelie, care ar fi plătit pentru strângerea de semnături pentru mezina prezidențială.
Ceea ce omite EBA să sublinieze este că aceasta a dorit inițial să candideze la europarlamentare și a și strâns semnăturile pentru acest lucru. Chiar era mândră de asta.
"La fel ca in 2009 am strâns cu foarte mare ușurință numărul necesar de semnături pentru a candida ca independent la alegerile europarlamentare", spunea EBA, pe 24 martie 2014, în conferința în care anunța că renunță la candidatură.