Întrebat dacă ia în calcul o candidatură independentă la Preşedinţie, Călin Popescu Tăriceanu a spus: ”Pot să iau în calcul, dar e prea devreme acum ca să mă propunţ în această direcţie”.
Călin Popescu Tăriceanu a spus că, după lansarea Grupului de iinţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, se va discuta şi despre candidatura la prezidenţiale.
Tăriceanu a spus că salută apelul făcut de liberalii din organizaţia Alba, pe care i l-au adresat de a reveni în partid.
”Ceea ce este mai important acum ar fi ca acest apel să fie însoţit de o formulare clară către PNL, către liderii care consideră că trădarea electoratului nu are niciun fel de consecinţă, că respectarea angajamentelor nu este un lucru de luat în seamă. M-aş bucura ca un astfel de apel să însemne renunţarea la discuţiile privind o alianţă sau fuziune cu PDL şi acest apel ar fi bine să se refere şi la revenirea PNL la familia care l-a consacrat”, a mai declarat Tăriceanu.
El a precizat că, din punctul de vedere al Statutului PNL, este membru al partidului.
”E neplăcut să spun, am văzut atitudinea domnului preşedinte interimar, Iohannis, care mă surprinde şi care pare să interpreteze de fiecare dată Statutul în modul în care îi convine. În ceea ce priveşte interpretarea domniei sale, este de nerecunoaştere a calităţii de membru, însă într-o serie de chestiuni absolut vitale pentru PNL (...) le desconsideră şi acţionează, după părerea mea, nestatutar”, a mai arătat Tăriceanu.
El a menţionat că liderul interimar al PNL are trebui să ”facă gestul” de a discuta cu el despre Statutul de membru al PNL, ”chiar dacă este nestatutar”.
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că va lansa Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, din care vor face parte și parlamentari PNL.
Anunțul lui Tăriceanu vine după ce în februarie spunea că înființează un nou partid liberal, iar în martie preciza că renunță la acest demers, însă anunța înființarea unei platforme economice liberale.