Informația apare în referatul prin care DNA solicită Tribunalului București arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită.
"În denunțul formulat la data de 23.08.2015, (...) a învederat, printre altele, ca în anul 2014, având în vedere ca inculpatului Sorin Oprescu, primar al municipiului București, i-a reproșat ca au ajuns la el mai multe reclamații la adresa (....), în sensul că acesta din urma lua mită. În consecință (.....) a convenit cu (.....) și persoana de încredere a acestuia, să-i dea inculpatului Oprescu o parte din aceasta mită, fără a-și aminti dacă inițiativa a fost a lui ori a lui (.....). Cu privire la justificarea remiterii unei părți din mita primită către Primar, (.....) a arătat ca obiectivul dorit era aceea ca inculpatul Sorin Oprescu să nu îl dea afară, având în vedere reproșarea reclamațiilor. De atunci, în cca. 9 ocazii, (.....) și (.....) i-au remis inculpatului Oprescu sume cuprinse între 20.000 ți 30.000 euro", se arată în document.
În ceea ce privește modul în care aveau loc remiterile, denunțătorul a arătat că împreună cu o altă persoană se deplasau la casa primarului, unde îi lăsau banii, iar acesta din urmă le spunea 'Mulțumesc'.
"(.....) a mai precizat că a încercat o dată să îi spună inculpatului Oprescu de la care dintre contracte provine mita, însă primarul l-a întrerupt repede ('mi-a dat-o scurt') spunându-i că nu îl interesează acest aspect", se menționează în referat.
De asemenea, într-o declarație dată în 28 august, persoane respectivă a învederat că de la începutul anului 2012 consilierii personali ai primarului i-au adus la cunoștință că acesta din urmă nu îl mai agreează.
"În consecință, a luat legătura cu (.....) , știind că aceasta are o relație bună cu primarul. Referitor la problemă, aceasta i-a spus că îmi va stabili o întâlnire cu primarul, pe care mi-a și stabilit-o aproximativ în vara anului 2012 în (.....) , la casa inculpatului Oprescu. La întâlnirea ce a avut loc și la care au participat cei doi, (.....) l-a întrebat pe acesta care este problema și dacă vrea să îl dea afară, primarul răspunzându-i, cu aproximație, că 'acum știu drumul și să vin acolo pe viitor să discutăm, ori de câte ori este nevoie'. Din exprimarea lui (.....) a dedus că primarul vrea ca (.....) să ceară bani de la contractorii privați aflați în relații cu Palatele Mogoșoaia, drept mită, și să-i dea și inculpatului Oprescu o parte din acești bani. La o discuție ulterioară (.....) i-a confirmat că, pentru ca 'să fie bine', trebuie să ia mită de la contractorii privați și să-i ducă și primarului, iar acesta din urmă nu primește decât euro", a susținut denunțătorul.
Acesta a subliniat că, în consecință, de la finalul anului 2012, (.....) a solicitat sume de bani de la contractorii privați aflați în relație contractuala cu C.C.P.B.P.B în numele lui Oprescu și, din aceeași perioadă, a început să dea din aceste sume de bani primarului, remițându-i 90% din tot ceea ce încasa drept mită.