Redăm integral postarea ministrului de Finanțe:
,,Este un proverb românesc care spune că binele nu face zgomot și zgomotul nu face bine.
Acum nu am să vă vorbesc despre ceea ce am făcut sau fac bine pentru această țară și pentru români, ci mă voi referi strict la zgomote .... la zgomotele care, iată, pot face mult mai mult rău, atât în plan național, cât și european sau internațional și care pot cauza prejudicii ireparabile imaginii externe a României.
În calitate de persoană care deține o funcție de demnitate publică, din respect pentru toți cei care așteaptă explicaţii cu privire la acuzațiile nejustificate lansate în spațiul public, prezint câteva informații tehnice pe care le consider relevante pentru o informare corectă:
▪ Banca Internațională de Investiții (BII) este o instituție financiară internațională înființată la data de 10 iulie 1970. România a ratificat aderarea la BII - Banca Internațională de Investiții în data de 28 ianuarie 1971 și este în prezent acționar al acestei bănci, alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Cuba, Vietnam, Mongolia și Rusia.
▪ În conformitate cu Statutul sau, Banca Internaţională de Investiţii NU RECOMPENSEAZĂ ÎN NICIUN FEL ACTIVITATEA GUVERNATORILOR statelor membre legată de atribuțiile lor în Consiliul Guvernatorilor.
▪ Privilegiile și imunitățile Guvernatorilor BII, în conformitate cu dispozițiile art. 14.3 din Statutul Băncii, se LIMITEAZĂ STRICT la îndeplinirea atribuțiilor oficiale ale acestora în calitate de guvernatori. Prin urmare, acestea au efect DOAR în legătură cu participarea la reuniunile Consiliului Guvernatorilor, fără a influența în vreun fel obligațiile și îndatoririle rezultate din relațiile juridice dintre autoritățile statului membru ai cărui cetățeni sunt reprezentantul în Consiliul Guvernatorilor, sau supleantul său.
▪ Astfel, ministrul finanțelor publice NU beneficiază de privilegii, imunități sau scutiri de taxe și impozite pe teritoriul României sau într-un alt stat membru al acestei Bănci.
▪ România a ratificat Protocolul de modificare a Acordului privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia prin Legea nr. 244, din 29 noiembrie 2016.
▪ Ministrul finanțelor publice are calitatea de Guvernator în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii, SIMILAR ca în toate celelalte instituții financiare internaționale (Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură)
▪ În cadrul Consiliului Guvernatorilor, 5 state membre sunt reprezentate de către miniștrii de finanțe/viceprim-miniștrii (Cehia, Ungaria, Mongolia, România și Slovacia), 2 state de către miniștri adjuncți ai finanțelor (Bulgaria și Rusia) și 2 state de către guvernatori ai Băncilor Centrale (Cuba și Vietnam).
▪ România NU a fost reprezentată de ministrul finanțelor publice la Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale de Investiţii defăşurat la Varadero, în perioada 3-4 decembrie 2018, ci de Ambasadorul României în Republica Cuba, conform Memorandumului aprobat de Guvern.
Informații suplimentare pot fi consultate pe site-ul oficial al Băncii Internaționale de Investiții: https://iib.int/en'', scrie Teodorovici pe facebook.