Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax.
Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net).
În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.
În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul - cu 6.184 lei net, vicepremierul - cu circa 5.800 lei net, iar ministrul - cu 5.350 lei net.