Prefectul de Bacău, Maricica Coșa, laudă cu entuziasm demersul celor nouă parlamentari.
"E o inițiativă foarte bună, lăudabilă, de altfel. Foarte bună! Pentru mai multă vizibilitate și pentru conștientizarea cetățenilor, este foarte bună! Mă bucur, totodată, și îi felicit pe domnii parlamentari!", a declarat Maricica Coșa pentru PressOne.
Întrebată de ce ar fi nevoie de o Zi a Prefectului, ea a explicat:
Pentru că, în ultima perioadă, instituția prefectului trece, așa, printr-o perioadă de blazare. Sau a trecut, cel puțin. Ce spuneți și dumneavoastră: parlamentarii care susțin sunt foști prefecți, care știu ceea ce înseamnă, și considerăm că instituțiile noastre au nevoie de mai multă vizibilitate. Eu zic că este un prim pas, dacă spuneți că această zi ar urma să fie împletită cu niște acțiuni".
I-am detaliat proiectul: Ziua de 2 aprilie ar urma să fie zi de sărbătoare, și fiecare județ, în funcție de fondurile alocate, decide cum să o celebreze. Maricica Coșa s-a entuziasmat din nou: "Foarte bună inițiativa! Pentru că noi nu avem buget pentru astfel de acțiuni!". Întrebată dacă a fost contactată de inițiatori ca să își exprime părerea, Coșa a încheiat: "Nu, sunteți prima, dar e un lucru lăudabil!".
Mai multe pe pressone.ro