"Voi fi în Piaţa Unirii din Iaşi cu colegii mei din PSD la parada militară, apoi voi merge la biroul meu parlamentar unde, împreună cu colaboratorii mei, vom serba cu o felie de cozonac şi cu vin fiert Ziua naţională", a spus, pentru Mediafax, deputatul PSD, Anghel Stanciu.
De asemenea, fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, a precizat că va sărbători, în Braşov, Ziua de 1 Decembrie, după care ar putea merge în zona Bran, ca să își viziteze mama.
"Voi sta în Braşov cu colegii de partid pentru sărbătorile de 1 Decembrie şi apoi s-ar putea să mă duc în zona Branului să-mi vizitez mama", a povestit Ialomiţeanu.
Totodată, deputatul PNL, Ludovic Orban, a precizat că va participa la manifestările de la Alba Iulia și că restul timpului o să-l petreacă în maşină, în drum spre casă.
"Voi participa la manifestările de la Alba Iulia, iar restul timpului o să-l petrec conducînd maşina în drum spre casă", a spus Orban.
Mai multe pe Mediafax.