Fostul președinte al României a fost sancționat cu trei puncte de penalizare și are de plătit o amendă de 580 de lei.
Traian Băsescu a acroșat cu oglinda mașinii sale o altă oglindă a unei mașini parcate.
Imediat după incident, Traian Băsescu a lăsat un bilet pe parbrizul mașinii în care își cerea scuze pentru cele întâmplate și un număr de telefon la care utilizatorul mașinii să îl contacteze pentru formalitățile de înțelegere amiabilă.
A mers apoi la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze tamponarea. Era obligat de lege să se prezinte în maximum 24 de ore. Păgubitul a spus în fața polițiștilor că nu are pretenții deoarece oglinda era deja avariată.