"Nu este o relație de iubire, să fim serioși. În această perioadă au fost anumiți prieteni comuni care au insistat să ne întâlnim și să avem o discuție, urmare și a contestației și a acțiunii mele de a contesta decizia de excludere. Am avut acea discuție, fiecare și-a spus argumentele, cu plusuri, cu minusuri. Dânsul a câștigat trecând acea moțiune de cenzură în Parlament, eu mi-am exprimat în continuare opțiunea de a rămâne în PSD. Nu pot să spun nici că a fost prietenoasă, nici dușmănoasă, a fost o discuție cu argumente din partea fiecăruia", a declarat Grindeanu, întrebat dacă a mai discutat cu Dragnea după moțiunea de cenzură înaintată împotriva sa.
Întrebat de jurnaliști cum califică politica actualului Guvern, fostul premier a răspuns:
"Am urmărit îndeaproape. Eu le doresc să mențină ritmul de creștere din primul semestru. A fost un ritm peste ceea ce ne-am angajat noi atunci când am venit cu bugetul în Parlament la începutul anului, noi aveam o previziune de 5,2, a mers la 5,8 pe primul semestru. (...) Eu am văzut declarațiile domnului prim-ministru Tudose și ale celorlalți că e o rectificare pozitivă, eu vă rog să mă credeți că nu am intrat în detalii să mă uitat defalcat", mai scrie Agerpres.