Întrebat dacă vizează funcţia de preşedinte PSD, aşa cum a anunţat Victor Ponta, Tudose a răspuns: "În niciun caz nu mă interesează aşa ceva".
Duminică seară, fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat că el crede că actualul prim-ministru, Mihai Tudose, va prelua conducerea PSD.
"Eu cred că la un moment dat Tudose va prelua conducerea PSD. Este inevitabil. (...) Domnul Dragnea este o mare slăbiciune pentru PSD. În istoria PSD, Ion Iliescu a fost un pic înaintea partidului, Năstase, Geoană aveau o imagine foarte bună. E prima dată când partidul are 40% şi liderul are 15%, adică nu merge chestia asta", a declarat Victor Ponta la Antena 3.