Cătălin Ivan (PSD) subliniază prezența slabă a europarlamentarilor din alte țări și lipsa implicării lor în dezbaterea referitoare la MCV. În opinia social-democratului, Monica Macovei a forțat o dezbatere care nu-și avea rostul în Comisia de Control Bugetar, doar ca să arate cu degetul spre România.
"A fost un eveniment ratat pentru că am discutat noi între noi, români cu români, despre România. Nu au existat intervenții din partea unor europarlamentari străini, chiar prezența lor a fost una foarte scăzută, nu știu dacă au fost 2 sau 3. Noi puteam avea dezbaterea asta și în țară", a declarat Cătălin Ivan, miercuri, pentru DC News.
"Nu știu ce raportor este (Monica Macovei - n.r). I-a fost pusă întrebarea asta: ce raport are?, și nu a știut să răspundă, n-a vrut să răspundă. MCV nu ține de Comisia de Control Bugetar, ține de Comisia de Libertăți Civile (LIBE). O astfel de dezbatere la Control Bugetar nu-i avea rostul, a fost forțată, organizată doar pentru Monica Macovei ca să mai arate cu degetul spre România. L-am văzut ca pe un eveniment de denigrare a României, odată în plus", a mai declarat Cătălin Ivan.