Audierile vor avea loc în 18 septembrie, începând cu ora 11.00, la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor. Scopul membrilor comisiei este acela de a stabili dacă la protestele organizate în data de 10 august au fost respectate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, a declarat Adriana Săftoiu, deputat PNL, pentru MEDIAFAX.
Tot legat de protestele din 10 august, membrii Comisiei de apărare din Senat au eliminat, marţi, de pe ordinea de zi punctul referitor la audirea prefectului Capitalei Speranţa Cliseru şi a ministrului de Interne, Carmen Dan, cu privire la protestul din 10 august. Solicitarea a venit din partea senatorului PSD Şerban Nicolae.