În declaraţia de interese din 2012, ministrul de Interne Carmen Dan, pe atunci subprefect al judeţului Teleorman, a scris că ocupă funcţia de „supprefect”.
Greșeala este evidențiată de dovada foto.
Carmen Dan a mai gafa și în noiembrie 2017, după un incident cu o mașină a Jandarmeriei.
Dan a fost întrebată dacă a fost identificat şoferul autocarului Jandarmeriei filmat în timp ce depăşea o coloană de maşini mergând cu viteză pe linia de tramvai, ea răspunzându-le jurnaliştilor ironic, cu o altă întrebare, respectiv dacă vor să le dea numele şi "pronumele" şoferului.
Zilele trecute, Dan a lovit din nou limba română. Ministrul a remarcat marţi că niciun şef din Poliţie nu a făcut un pas înapoi, la o zi după ce le-a solicitat acest lucru, în contextul generat de depistarea poliţistului acuzat că a agresat sexual doi minori în cartierul Drumul Taberei.
Ea a folosit ”decât” în mod greșit, într-un context pozitiv. "Până acum am decât informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate, probabil că au apreciat că nu există responsabilitate", a declarat Carmen Dan la sediul MAI.