fost ministru de Interne în Guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă, afirmă că actualul ministru, Marcel Vela, a încălcat legea când a semnat un ordin prin care şi-a delegat toate atribuţiile secretarilor de stat, deşi legea nu permite acest lucru.
"Când un ordin de ministru bate legea!
Astfel, în coordonarea directă a secretarului de stat pe ordine și siguranță publică trec, printre altele, Direcția de audit public intern, Direcția generală de protecție internă, Direcția generală anticorupție și Corpul de control al ministrului!
Toate aceste structuri, prin actele normative care le reglementează activitatea, dar și prin regulamentele de organizare și funcționare care sunt subsecvente actelor normative de înființare, evident cu o putere juridică superioară ordinelor de ministru, SUNT ÎN COORDONAREA NEMIJLOCITĂ A MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE!
Așadar, atunci când ne plictisim de rezoluționat mape sau nu înțelegem cum e cu atâtea responsabilități, sfidăm legea de la nivelul funcției ministeriale și dăm un ordin prin care ne degrevăm de aceste atribuții obositoare?
Păi, da! Iată ca se poate!
Așa că, domnule ministru, când mai ieșiți public și anuntați că trimiteți Corpul de control într-o parte sau în alta, nu uitați să precizați că o să-l rugați frumos pe secretarul de stat să vă dea voie să faceți asta!
A, și să nu aud că nu știți de vreo nefăcută descoperită de Audit, de DGA sau de DGPI, pentru că, în mod nemijlocit, voi presupune că secretarul de stat care le coordonează direct în locul dumneavoastră și în sfidarea legii a “uitat să vă informeze”!
Dumneavoastră preocupați-vă în continuare cu ieșirile publice din ce în ce mai năstrușnice și între “reorganizări” și “reforme”, odihniți-vă corespunzător!
Mult succes!", scrie Carmen Dan pe Facebook.