După ce miniştrii au depus jurământul, preşedintele a preluat cuvântul şi i-a atras atenţia premierului Grindeanu că aceasă remaniere vine la foarte puţin timp de la instalarea Guvernului, dar a subliniat că această schimbare vine ca o întărire a Guvernului.
"Domnule prim-ministru, iată că dupa relativ puţin timp, ne întâlnim pentru prima remaniere guvernamentală. Cred că aceasta remaniere este o decizie bună. Iau aceasta remaniere ca o intărire e Guvernului. Am remarcat ca mi-au parvenit de la Parlament două legi: de respingere a OUG 13 si adoptare a OUG 14. Voi promulga aceste legi, mâine. Nu imi ramâne decât să vă doresc mult succes, să transformati acest Guvern într-o echipă care sa guverneze eficient, în interesul românilor".
La Palatul Cotroceni au fost prezenţi, premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi membrii Guvernului. După apariţia preşedintelui, s-a intonat imnul României. Au fost şi mici scăpări în timpul ceremoniei: spre exemplu, Mihai Tudose a uitat să semneze, după ce a depus jurământul.
Reamintim cine sunt cei patru noi miniştri:
Tudorel Toader, propus la Justiţie după demisia lui Florin Iordache, e, în prezent, rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. A fost şi judecător la Curtea Constituţională timp de aproape zece ani. A fost numit în funcţie de Călin Popescu Tăriceanu, atunci când era preşedinte al Partidului Naţional Liberal. În timpul mandatului de la CCR, Toader a votat pentru validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, în 2012.
Mihai Tudose, propus la Ministerul Economiei, e absolvent de drept şi a mai deţinut portofoliul Economiei în Guvernul Ponta . Este şi unul dintre „doctorii” Academiei Naţionale de Informaţii, dintre care opt şi-au făcut tezele sub coordonarea lui Gabriel Oprea, care au făcut cerere de renunţare la titlul academic.
Rovana Plumb a condus ministerul Mediului, în 2012, apoi a preluat protofoliul de la Muncă și Protecție socială, după alegerile din același an. În 2015, după ce Victor Ponta a demisionat, a fost pentru o scurtă perioadă de timp președinte interimar al PSD.
Alexandru Petrescu va fi mutat de la Economie la IMM-uri, după demisia lui Florin Jianu, în urma scandalului pe marginea ordonanţei 13. Anterior, el a fost președintele PSD Diaspora, director general al Poștei Române, președinte al consiliului de administraţie al CFR Călători şi a activat în sectorul bancar în Marea Britanie.