Contestaţia prin care procurorii DNA solicită arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Olteanu va fi judecată de instanţa supremă pe 11 august. Pe 29 iulie, instanţa supremă a decis ca Olteanu să stea în arest la domiciliu, respingând cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului viceguvernator al BNR, în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Avocatul lui Bogdan Olteanu a declarat după judecarea cererii de arestare preventivă a fostului viceguvernator BNR, că acesta a negat în faţa instanţei orice acuzaţie, arătând că nu a cerut şi nu a primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu. Olteanu a spus că s-a dus în Delta Dunării să discute cu Vîntu pentru că acesta era netransportabil, dar a susţinut că s-a întâlnit cu omul de afaceri aşa cum s-a văzut cu mulţi alţi oameni din media. Procurorii DNA l-au audiat şi pe Liviu Mihaiu în dosarul în care l-au pus sub acuzare pe Bogdan Olteanu.
Anchetatorii arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri.
”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat. În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar, susţin procurorii. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de Guvern prin care a fost oficializată numirea, şi i s-a adus la cunoştinţă că va fi desemnată pentru acel post, mai arată anchetatorii.