”Prezenţa liberalilor în Guvern îi face pe oameni să se gândească la ministerele economice. Suntem într-o discuţie, cu premierul, dar la nivelul principiilor”, a spus preşedintele PLR la Antena 3, adăugând că ponderea va fi probabil de două ministere. ”Suntem în discuţii, nu am încheiat negocierea. Ne gândim la Finanţe, Transporturi, Economie, dar sunt şi alte ministere unde ar fi utilă o prezenţă liberală, Învăţământ, Cultura”, a precizat Tăriceanu. El a adăugat: ”Marţi, miercuri, vom şti mai multe în acest sens, deşi firesc ar fi să aşteptăm decizia UDMR, pe 13 decembrie. Am discutat calendarul cu premierul Ponta, iniţial fuseseră nişte date mai apropiate”, a mai declarat Tăriceanu, precizând că ”această problemă trebuie rezolvată cât mai rapid, dar trebuie să se aştepte decizia UDMR”.
Mai multe pe Mediafax