Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat joi, la seminarul "Limbile minoritare şi regionale în Europa", organizat de Fundaţia "Bernady Gyorgy", pe care o patronează, că în programul Uniunii există, din 1993, diferite tipuri de autonomie, pe care reprezentanţii săi le vor promova în continuare.
El a arătat că propunerile legate de autonomie nu sunt o noutate pentru Parlamentul României, în care au mai fost prezentate până acum două proiecte în acest sens, care "au fost analizate de comisii, de plen şi au fost cu mare succes respinse".
"Din 1990 am decis calea dialogului, a parlamentarismului, calea statului de drept. Să nu uite nimeni acest lucru. Acest lucru înseamnă că poate avea diferite propuneri, în Parlament, o comunitate mai mică sau mai mare - este unul din preceptele de bază - şi majoritatea decide totdeauna. Până când circa 45 la sută din Parlament nu va fi lămurit că acest proiect este valabil, probabil că vom avea discuţii, va fi respins. Dar, sper să vină vremea când să înţeleagă şi majoritatea că un asemenea proiect nu este împotriva majorităţii, nu ia ceva de la majoritate, ci e mai bine şi pentru majoritate şi pentru minoritate", a spus el, potrivit mediafax.ro.