"La momentul potrivit, vom depune moţiune de cenzură. În octombrie vom veni cu echipele pentru ministere, până la sfârşitul sesiunii vom depune moţiune de cenzură", a declarat Vasile Blaga, la TVR.
În acest context, copreşedintele PNL a arătat că îşi doreşte un Guvern minoritar, dar nu exclude formarea unui guvern cu ajutorul UNPR, precizând că "a fost întotdeauna un partid cinstit".
"Mi-aş dori un guvern minoritar dacă nu vor fi alegeri anticipate, deşi noi ne-am dori alegeri anticipate. Am din marele Partid Naţional Liberal o experienţă mai mare decât mulţi din vechiul PNL al colaborării cu domnul Oprea şi cu UNPR. Să nu uităm că UNPR a susţinut guvernele Boc şi Ungureanu, au fost corecţi, au fost cinstiţi, nu a căzut guvernul Boc şi guvernul Ungureanu din cauza lor", a precizat copreşedintele PNL.
Întrebat dacă îşi doreşte conducerea vreunui minister, Blaga a spus că "în acest moment" nu îşi doreşte acest lucru.
"Nu am discutat despre funcţii de ministru, nici despre Vasile Blaga, nici despre doamna Gorghiu, nici despre altcineva. Noi ne dorim o echipă de oameni foarte competenţi, iar eu trebuie să dau exemplu că există loc şi pentru alţii. Oricând aş putea prelua un anumit minister pentru că le ştiu foarte bine", a arătat Blaga.
Pe de altă parte, solicitat de către moderatorul emisiunii să spună dacă se va ajunge la demisia premierului, Blaga a răspuns afirmativ, relatează MEDIAFAX.
"Eu cred ca da. Eu nu-l mai văd premier, vedeţi şi astăzi (luni, n.r.) domnul Dragnea a chemat miniştrii la ordine ca să le spună cum să comunice, ce să facă, Ponta e de decor acolo, dar văd că stă agăţat în continuare de fotoliul de prim-ministru, deşi orice om în situaţia lui şi-ar fi dat de mult demisia", a precizat Vlasile Blaga.