"Am convocat pentru 31 ianuarie Consiliul Național de Coordonare al PNL pentru a valida toate aceste criterii pe care colegii ni le vor propune pentru ședința din 21(n.r. ianuarie) și pentru a aproba linia politică a partidului pentru următoarea perioadă, urmând ca pe 1 (n.r februarie) să avem și reuniunea grupurilor parlamentare în care vor discuta toate aceste lucruri", a spus Blaga, într-o conferință comună cu co-președintele PNL, Alina Gorghiu.
La rândul său, Alina Gorghiu a precizat că, la nivelul PNL, a fost stabilită, după ședința comisiei paritare PNL-PDL, componența a două comisii tehnice care vor elabora rapoarte cu privire la modul de unificare la nivel județean, cât și la nivelul grupurilor parlamentare.
"Am decis ca în 2015 să facem un efort colectiv pentru a identifica persoane de la baza partidului și din afară care să reprezinte PNL în viitoarele alegeri parlamentare și locale. Ne dorim ca această fuziune să fie finalizată și să fie efectivă cât se poate de repede", a precizat Alina Gorghiu.
Mai multe pe Agerpres.