Corina Crețu şi-a construit cariera politică în proximitatea fostului şef de stat, Ion Iliescu, fapt pe care nu l-a negat niciodată. Astfel, Crețu a fost alături de Iliescu în cele două mandate, la Cotroceni, ceea ce a dus la apariţia, în presa vremii, a unor zvonuri privind existenţa unor relaţii extraprofesionale. Creţu a precizat, ulterior, în 2009, într-un interviu pentru Revista Tango, că a fost marcată de aceste zvonuri, informează Mediafax.
Pe de altă parte, numele Corinei Creţu a fost implicat într-un alt scandal, după ce hackerul “Guccifer” a făcut public schimbul de email-uri dintre aceasta şi fostul secretar de stat american Collin Powell, din perioada 2010-2011. În aceste email-uri, Creţu îl numea pe Powell “dragostea vieţii mele”. Powell a precizat, ulterior, că nu şi-a înşelat soția, cu care e căsătorit de 50 de ani. Presa a speculat că miza acestei relaţii, pentru Corina Crețu, ar fi tocmai, obţinerea unui post de comisar european.
Corina Creţu are 47 de ani (s-a născut la 24 iunie 1967 în Bucureşti). Ea a absolvit, în 1989, Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică, din cadrul ASE Bucureşti, şi a urmat ulterior cursuri de specializare ca analist programator. După absolvire, Corina Creţu s-a angajat la Întreprinderea de Maşini Unelte din Blaj, unde a lucrat ca economist stagiar, pentru o scurtă perioadă (octombrie 1989 - ianuarie 1990). Ulterior, s-a transferat în Bucureşti, ocupând funcţia de analist-programator la Centrul de Calcul.
În vara lui 1990, Corina Creţu s-a îndreptat spre o carieră în presă. A început ca reporter politic, apoi a devenit publicist comentator la cotidianele „Azi”, „Cronica Română” şi „Curierul Naţional”. Ca jurnalist, s-a remarcat prin faptul că a reuşit să-i ia o declaraţi, în exclusivitate, preşedintelui american de atunci, Bill Clinton. Corina Creţu nu a rămas nici în presă o lungă perioadă, ea renunţând şi la cariera jurnalistică în 1992, când s-a angajat ca expert la Cabinetul purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, Ion Iliescu. Creţu a lucrat în această funcţie timp de patru ani, respectiv întregul mandat 1992-1996 al lui Ion Iliescu.
Corina Creţu şi-a început efectiv cariera politică în 1997, când a devenit secretar executiv al PDSR şi şef al Departamentului Imagine şi Relaţii cu Mass media, din cadrul Consiliului Naţional al PDSR
Mai multe pe Mediafax.