Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1Tv, că premierul Victor Ponta nu a numit încă interimarii care să preia portofoliile miniştrilor care au demisionat, menţionând că, din acest motiv, Guvernul funcţionează la acest moment, practic, ilegal.
El a mai spus că primul lucru pe care trebuia să îl facă premierul în condiţiile în care mai mulţi miniştri au demisionat ar fi fost să desemneze interimari.
"Dacă e adevărat, Chiţoiu şi-a depus demisia, ministrul Economiei şi-a depus demisia, ministrul Sănătăţii şi-a depus demisia. Eu nici până astăzi nu am numit interimarii. Deci Guvernul funcţionază illegal", a spus preşedintele.
Băsescu a mai spus că interimarii ar fi trebuit desemnaţi din rândul miniştrilor care "au rămas teferi, pe funcţii".
Şeful statului a mai spus că îi este frică în legătură cu evoluţia economică, pentru că în loc să existe o creştere consistentă, pentru care avem toate condiţiile, "premeirul şi cei resposabili sunt în negocieri politice".
"Este de necrezut ce au reuşit oamenii ăştia, cu o majoriatate de 80% în Parlament, să fie în situaţie de instabilitate politică", a spus şeful statului.
El a fost întrebat cum rămâne cu pactul de coabitare, Băsescu a răspuns: "Îl ducem, chiar dacă se mai supără Vasile Blaga, spuneţi-i că nu e acord cu USL, este acord cu Guvernul. Singurul cu care am o înţelegere este premierul Victor Ponta, înţelegerea a semnat-o înainte de a-i preda mandatul".