Întrebat, duminică, la plecarea din Primăria Cluj-Napoca, ce îi transmite liderului PDL, Vasile Blaga, care a apreciat că Emil Boc s-a înscris "într-o fundătură", nu într-o fundaţie, Traian Băsescu a spus că fiecare are părerile lui.
"Eu nu îi transmit nimic. Fiecare cu părerile lui, chiar nu aş comenta. Eu am făcut un apel către toţi membrii Fundaţiei Mişcarea Populară şi PMP să nu atace PDL, ar fi cea mai mare greşeală. Până la urmă, toţi datorăm ceva PDL şi mi s-ar părea imoral. Sigur, nu o să poată rămâne fără răspuns, ca şi povestea «eu nu voi semna acorduri de coabitare». Dar nu am observat să fi ajuns preşedinte. Acordul meu de coabitare nu este cu USL, ci cu premierul, cu care trebuie să colaborez pentru bunul mers al ţării", a spus Băsescu.
Emil Boc a declarat, la rândul său, că nici el nu îi transmite nimic lui Blaga.
TRAIAN BĂSESCU a avut, duminică, o întrevedere cu primarul Emil Boc, la cabinetul acestuia din Primăria Cluj-Napoca, edilul prezentându-i proiectele municipiului.
Cei doi au participat anterior la o dezbatere publică iniţiată de Fundaţia Mişcarea Populară, în cadrul căreia Emil Boc a anunţat că a acceptat să facă parte din Fundaţia Mişcarea Populară.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a apreciat că Emil Boc s-a înscris "într-o fundătură", nu într-o fundaţie, şi a precizat că gestul său va fi discutat în partid, dar a evitat să spună dacă se va propune sancţionarea primarului din Cluj-Napoca.
"Eu sper să nu se fi înscris într-o fundătură, nu într-o fundaţie. Da' e problema domniei sale. Fiecare vede şi apreciază loialitatea faţă de un partid prin prisma propriului caracter", a precizat, duminică, la Digi24, Vasile Blaga, rugat să comenteze înscrierea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară.
Întrebat dacă Emil Boc s-a consultat cu el înainte de a se înscrie în fundaţie, Vasile Blaga a precizat că a aflat de la televizor.
Liderul democrat-liberal a evitat să spună dacă va şi discutată excluderea lui Boc în şedinţa PDL de luni, evidenţiind că el nu a fost niciodată adeptul unor asemenea măsuri.