Traian Băsescu a declarat că a venit la această dezbatere pentru că este şi el "un mic agricultor".
"Nu am venit numai în calitate de preşedinte, pentru că sunt şi eu un mic agricultor", a spus Băsescu, arătând că a venit pentru a plăti respectul cuvenit pentru activitatea agricultorilor, dar şi cu speranţa că, după ce îşi va termina mandatul, se va putea înscrie în LAPAR, pentru a beneficia de sprijinul acestei structuri.
Traian Băsescu a spus că pe site-ul Preşedinţiei s-a publicat cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea din agricultură, iar ceea ce se propune, în linii mari, este finanţat prin resursă financiară europeană, dar trebuie să vină şi Guvernul cu contribuţia lui.
Potrivit şefului statului, această strategie se bazează pe doi pilni, primul referindu-se la o dezvoltare pe verticală, din tarla să se ajungă la procesare şi la piaţă, cea mai bună soluţie pentru maximizarea beneficiilor agricultorilor, şi cea de-a doua, pe orizontală, astfel încât terenurile să fie vândute într-o anumită logică şi în interes naţional, pentru că "este un bun cu care nu ne putem juca".
"După ce în familie am un proprietar şi, sigur, eu sunt capul răutăţilor, mi se pare că în viaţă trebuie să faci două lucruri, să ai copii şi să ai pământ", a declarat Băsescu.
Şeful statului a mai spus că este important ca românii să înţeleagă importanţa consolidării suprafeţelor.
"Când privim la rentabilitatea agriculturii, la productivitate, nu putem să nu observăm că nu putem sta în competiţie când jumătate din terenul agricol se află în ferme de subzistenţă", a arătat Băsescu.
El a vorbit şi despre prioritatea irigaţiilor. "Irigaţii nu vom avea pe suprafeţe mari (..) nici în doi, cinci poate nici în zece ani. Sunt costuri foarte mari, dacă ţinem cont de irigaţiile inteligente, cu costuri minime", a mai spus Băsescu.