S-a intrat într-o nouă fază a bătăliei dintre președinte și Parchete, pe de-o parte, și Guvern și majoritatea parlamentară, pe de altă parte, consideră fostul președinte Traian Băsescu.
”Articolul 90 din Constituția României spune foarte clar că președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime prin referendum voința cu privire la probleme de interes național. Marea problemă este dacă o grațiere pentru câteva mii de oameni este sau nu o problemă de interes național. Aici, probabil că doar Curtea Constituțională ne poate da o indicație, o soluție, având în vedere că grațierea, spre exemplu, o face și președintele, grațieri individuale, se pot da legi. Deci, nu mi-aș permite să intru în teritoriul constituționaliștilor, să vorbim dacă o grațiere colectivă sau o OUG privitoare la modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR poate face obiectul unui referendum sau nu. Este complicat și pentru mine în momentul de față să-mi dau cu părerea", a declarat Băsescu, pentru agerpres.ro.
Întrebat dacă vede necesară o consultare a Curții Constituționale înainte de declanșarea unui referendum, președintele PMP a spus că da, întrucât doar CCR poate clarifica lucrurile, având în vedere că nu avem nicio lege în care să fie descrisă sau în care să fie prinsă informația sau reglementarea că o grațiere este o problemă de interes național.
"Mă tem că în momentul de față este mai mult o chestiune de interes politic și de joc politic. Am rețineri dacă o grațiere pentru 2.500 - 3.000 de oameni se încadrează în ideea de interes național. Trebuie clarificată, după părerea mea. Sigur, din punct de vedere moral, categoric este o problemă de moralitate națională, numai că Constituția este mult mai seacă", a adăugat Băsescu.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislației în materie penală.
"Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă națională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale și a grațierii și dacă așa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice și votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu", a declarat șeful statului.