"Oricine poate spune ce vrea şi eu sunt liber să spun ce vreau. Cert este că nu sunt încă destul de în vârstă încât, dacă cineva m-ar ruga să pun ţara pe şine, nu aş face-o, un an de zile, pe contract", a spus Traian Băsescu, întrebat dacă doreşte să fie premier.
În timpul discuţiei, în studioul de televiziune a avut loc o pană de current. După publicitate, preşedintele a comentat situaţia, în glumă: "La ideea de premier, s-a luat lumina", a spus acesta, râzând.
Întrebat dacă ar refuza această funcţie de premier, Traian Băsescu a spus: "Nu". El a adăugat însă că "nu ar face compromisuri cu un preşedinte ca Ponta", dar cu un preşedinte de dreapta ar face instituţiile să meargă.
Despre Emil Boc, Băsescu a spus că ar fi o soluţie foarte bună de preşedinte de dreapta, deşi nici acesta "nu a avut forţă să facă depolitizarea instituţiilor care ţin de Guvern, nici măcar la Poliţie".
Despre campania electorală, preşedintele a spus: "Nu mă voi duce la mitinguri, dar la o activitate într-o sală, la o discuţie, orice partid mă invită, sigur că mă voi duce. Şi preşedintele se duce la vot", a arătat el.
"Nu resping alternativa de a încerca să echilibrăm clasa politică, eu cred că intră în obligaţiile mele", a mai apreciat şeful statului.
Traian Băsescu a mai spus că "atât electorat cât mai crede în el, vrea să se după la PMP şi nu la PDL", şi a criticat modul în care PDL a dorit să câştige alegerile cu mesajele "vinovat sunt Băsescu şi Boc, că au tăiat salariile" şi "Băsescu ne-a băgat oamenii în puşcărie".