În cererea transmisă CCR, președintele precizează că a cerut Parlamentului reexaminarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea Legii retrocedărilor, înainte de a promulga actul normativ. Mai exact, Traian Băsescu a acuzat faptul că, în loc să fie reanalizat articolul respectiv, acesta a fost înlocuit cu unul care nu avea legătură cu observațiile președintelui, în Comisia juridică a Camerei Deputaților.
Astfel, în contextul în care retrimisese o dată legea și nu mai avea voie să mai apeleze la această cale, șeful statului s-a adresat CCR.
"Potrivit dispozițiilor Art. 77 din Constituția României, înainte de promulgare, Președintele României poate solicita verificarea constituționalității legii", se menționează în cererea președintelui în funcție.
În solicitare se detaliază că, inițial, Ordonanța de Urgență privind Legea Retrocedărilor a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 24 iunie, ulterior, pe 10 iulie, Traian Băsescu solicitând Parlamentului reexaminarea acestei legi.
Mai departe, în urma reexaminării, la data de 25 noiembrie 2014, Camera Deputaților a adoptat actul normativ, "cu unele modificări și completări, inclusiv în sensul admiterii cererii de reexaminare, legea fiind retransmisă președintelui României, în vederea promulgării".
Însă, președintele precizează că a cerut reexaminarea "deoarece acest act normativ modifică, cu ocazia aprobării, un termen stabilit de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2013 care la data adoptării legii de către camera decizională, era deja expirat de două zile, astfel ca actul normativ transmis spre promulgare încalcă prevederile" Constituției României.
Mai multe pe Ziare.com.