Preşedintele a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea "Babeş-Bolyai", după care s-a deplasat câteva sute de metri, până la maşina oficială, pe jos, într-o adevărată baie de mulţime, oprindu-se frecvent pentru a se fotografia cu cei aflaţi în zonă.
O a doua deplasare pe jos a fost, ulterior, de la Casa de Cultură a Studenţilor până în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scenă şi le-a adresat câteva cuvinte studenţilor clujeni.
Pe traseu, Klaus Iohannis, însoţit de un grup de studenţi, s-a opri din nou pentru fotografii cu trecători care i-au solicitat acest lucru.
Momentul din Piaţa Unirii, ce a marcat şi împlinirea a 100 de ani de învăţământ universitar la Cluj Napoca, s-a finalizat cu un impresionant spectacol de confeti şi baloane uriaşe.
Pe tot parcusul vizitei la Cluj-Napoca, Klaus Iohannis a refuzat să dea declaraţii mass-media, limitându-se la discursurile din momentele oficiale.