Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit, luni, cu profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor - CNR, care i-a transmis că, în cadrul întâlnirilor periodice pe care le-a organizat cu toţi rectorii universităţilor de stat şi private, a abordat modificările ce urmau a fi aduse Legii educaţiei, care s-au regăsit ulterior în OUG nr. 49/2014.
Preşedintele CNR a evidenţiat faptul că, printre obiectivele care au stat la baza modificării Legii educaţiei, au fost internaţionalizarea şi lărgirea plajei educaţionale, aspecte care justifică urgenţa adoptării modificării legislative, întrucât atât admiterea în facultăţi, cât şi admiterea la doctorat se desfăşoară în această perioadă, potrivit mediafax.ro.
Înainte de adoptarea OUG nr. 49/2014, punctele de vedere ale Uniunii Studenţilor din România (USR) şi Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) au fost favorabile modificărilor propuse, în timp ce Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a exprimat un punct de vedere negativ pe marginea acestor modificări, se spune în comunicatul Avocatului Poporului.