Deputații juriști au modificat, joi, proiectul de lege privind pensiile speciale pentru aleșii locali. Banii ar putea veni din bugetele locale, după cum au precizat deputații din Comisia juridică și cea de muncă, în urma raportului dat. În contestația făcută de Guvern la CCR, se preciza că ar fi vorba de aproximativ 16.000 de beneficiari ai acestor pensii speciale, iar costurile s-ar ridica la 500 de milioane de lei. Deputații au ajuns la concluzia că acești bani ar putea veni din bugetele locale, rezolvând astfel o problemă de neconstituționalitate, așa cum solicita și CCR la începutul lunii ianuarie, a transmis corespondentul Realitatea TV.
Florin Iordache: Nu este vorba de pensii speciale. Este o normalitate. Nu facem cadouri
Florin Iordache, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaților, a prezentat, la Parlament, modificările apărute în proiectul de lege. În acest context, Iordache a ținut să precizeze că nu sunt pensii speciale, ci 'indemnizații', iar acordarea lor este 'o normalitate'. Potrivit acestuia, beneficiarii vor fi primarii, viceprimarii, președinții de consilii județene și vicepreședinții.
"Am ținut cont de observațiile CCR și am refăcut proiectul care a fost retrimis la reexaminare. Am definit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege și discutăm de indemnizații pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți. Sunt excluși consilierii locali și consilierii județeni. Am prevăzut foarte clar că pentru a primi această indemnizație este necesar minimum un mandat întreg, restul primesc fracție în funcție de câte luni a avut respectivul ales. Am stabilit foarte clar că dacă un ales local a fost și parlamentar nu poate primi această indemnizație concomitent cu indemnizația de parlamentar", a declarat Florin Iordache.
Potrivit acestuia, 'indemnizațiile' pentru aleșii locali vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2017, conform celor prevăzute în proiectul de lege.
"Am stabilit că această indemnizație, în condițiile în care îndeplinește condițiile de vârstă și este pensionat, potrivit legii, și nu anticipat. Dacă a fost condamnat pentru fapte de corupție în perioada mandatului respectiv, nu poate primi această indemnizație și am stabilit ca această indemnizație să intre în vigoare cu 1 ianuarie 2017, iar prin norme comune ale Ministerului Muncii, Ministerului Administrației cât și Ministerului de Finanțe, prin norme comune se stabilesc formatul de cerere, cui i se adresează, dar e foarte important că în sesizarea către Curte era trecut Ministerul Dezvoltării ca sursă de finanțare, ca sursă este bugetul local și cererea se face către consiliul local sau consiliul județean al cărui membru a fost fostul ales local", a mai spus Iordache.
"Noi spunem clar, dacă ai fost condamnat pentru fapte de corupție, automat nu mai primești această indemnizație. Am susținut de la bun început că vom veni cu o lege constituțională", a mai subliniat Iordache.
Legea privind pensiile speciale pentru aleșii locali, declarată neconstituțională
Reamintim că pe 19 ianuarie, Curtea Constituțională a României a hotărât că legea care prevede pensii speciale pentru aleșii locali este neconstituțională, decizia fiind luată în unanimitate de către judecătorii CCR. Concret, aceștia au dat dreptate Guvernului, specificând că această formă de venit special acordă privilegii doar pentru o anumită categorie de oameni și arătând, totodată, că lipsește sursa de finanțare, potrivit Realitatea TV.
Argumentele magistraților au fost următoarele: art. 16 din legea fundamentală care precizează că toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, ori această lege creează o categorie de venit suplimentar doar pentru o categorie de oameni, aleșii locali, și între aceștia s-ar crea discriminare; art. 38 din Constituție care precizează că nicio cheltuială bugetară nu poata fi aprobată fără sursă de finanțare, ori prevederile în actul normativ sunt vagi, nefiind indicată sursa de finanțare; natura juridică neclară a termenului folosit, dacă această indemnizație presupune o pensie sau un alt tip de venit, a transmis corespondentul Realitatea TV.
La acel moment, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, declara că de legea pensiilor speciale pentru aleşi locali vor beneficia şi foştii lideri locali ai Partidului Comunist, pentru că foştii prim-secretari erau preşedinţi de consilii judeţene, iar secretarii de municipii erau primari, potrivit Mediafax.
Ce pensii iau aleșii pentru un mandat
- primarul general al Capitalei - 2.130 lei;
- şef de consiliu judeţean - 1.746 lei;
- primar municipiu reşedinţă de judeţ cu peste 150.000 de locuitori - 1.646 lei;
- primar comună cu până în 3.000 de locuitori - 1.009 lei.
În România sunt 16.931 localități, adică tot atâtea primării
- 103 municipii;
- 217 oraşe;
- 473 localităţi componente ale oraşelor;
- 2.861 sate reşedinţă de comună;
- 12.487 sate componente ale comunelor;
- 470 sate aparţinătoare municipiilor şi oraşelor.