"Eu tin sa va reamintesc - si le reamintesc si liberalilor, pe aceasta cale - ca PSD nu a tradat niciodata. Nici cand a sustinut Guvernul Tariceanu aproape trei ani de zile fara sa avem membri in Guvern. L-am sustinut fara sa semnam 'n' protocoale, pe o strangere de mana, pe un gentlemen's agreement. Si au stat trei ani de zile la guvernare cu nici 20% din Parlament. Colegii mei liberali vad ca uita acest lucru extraordinar de usor. Nu trebuie uitat acest lucru", a declarat deputatul PSD, aratand ca nu poate intelege "frica endemica de faptul ca PSD va trada".
"Eu sunt convins ca, in momentul de fata, curentul majoritar in PNL este acela de a ramane la guvernare", declarat Hrebenciuc, citat de hotnews.ro, adaugand ca minoritatea din PNL care doreste iesirea de la guvernare si reunificarea dreptei nu va avea castig de cauza.
In acest context, l-a avertizat pe presedintele liberal, Crin Antonescu, ca "o eventuala iesire de la guvernare cred ca ii va crea mari probleme si domnului Crin Antonescu in partid. Cum a patit domnul Tariceanu poate pati foarte bine si domnul Antonescu".