Informația nu apare în cel mai recent CV al său, însă ne-a fost confirmată de către Academia de Poliţie, ca răspuns la o solicitare în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Mai mult, Liviu Pop a primit și bursă de sprijin pentru cercetarea sa doctorală, printr-un proiect cu finanţare POSDRU coordonat de Universitatea Națională de Apărare "Carol I". Contactat de PressOne pentru o reacție, Liviu Pop a răspuns doar printr-un SMS: "Nu am nimic de declarat".
Potrivit CV-ului pe care l-a încărcat pe site-ul Camerei Deputaților înainte de învestirea în funcția de ministru al Educației, Liviu Pop este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (1992-1996) și are un Masterat în Management educațional la Facultatea de Științe Economice a Universității "Vasile Goldiș" din Arad (2005-2006).
Pop mai menționează în CV o diplomă "post universitară informatică" obținută la Universitatea de Nord din Baia Mare după studii efectuate în perioada 2007-2009. Parcursul său educațional se oprește, potrivit CV-ului actual, în 2009. Însă, în CV-ul depus în 2014, când a fost numit ministru delegat pentru Dialog Social în Guvernul condus de Victor Ponta, Liviu Pop menționa și cursuri de doctorat la Academia de Poliție.
Mai multe pe pressone.ro