Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc prezentat, joi, de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, toate diplomele, documentele, actele de stare civilă, actele notariale, extrasele de carte funciară, facturile şi chitanţele eliberate pe teritoriul Ţinutului Secuiesc, format din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, vor fi redactate, tipărite şi eliberate în limbile română şi maghiară.
"Limba maghiară, alături de limba română, este considerată limbă oficială în regiune. Redactarea bilingvă este obligatorie pentru toate actele normative cu caracter general precum şi în alte cazuri în care prezentul statut prevede redactarea bilingvă. Toate diplomele, documentele, actele de stare civilă, actele notariale, extrasele de carte funciară, facturile şi chitanţele eliberate pe teritoriul Ţinutului Secuiesc de către instituţiile de învăţământ, de cultură, evidenţa populaţiei, carte funciară, precum şi de către alte autorităţi ori societăţi comerciale care funcţionează pe teritoriul Ţinutului Secuiesc, vor fi redactate, tipărite şi eliberate în limba română şi maghiară", se arată în documentul citat.
În document se subliniază că toate aceste acte redactate, tipărite şi eliberate pe teritoriul Ţinutului Secuiesc "vor fi recunoscute pe teritoriul întregii ţări ca acte oficiale".