"Dacă se urmează procedura constituţională de demarare a alegerilor anticipate, ele se pot organiza în aceeaşi zi cu alegerile locale, sigur. Este o recomandare a Comisiei de la Veneţia care spune să nu se amestece alegerile între ele, dar este doar o recomandare, nu împiedică pe nimeni. De altfel, şi în mai anul trecut a fost referendumul organizat în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare şi nu a făcut nimeni scandal.", a declarat Augustin Zegrean pentru DC NEWS.
"Probabil se vor face secţii diferite sau comisii electorale diferite în aceeaşi secţie, pentru că la parlamentare se poate vota oriunde în ţară, în timp ce la alegerile locale poţi vota doar în localitatea de domiciliu. Rămâne de văzut cum se va organiza, dacă se va ajunge acolo", a mai spus fostul preşedinte al CCR.