Raportul Inspecţiei Judiciare privind verificările la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia referitoare la soluţionarea unor cauze în care era vizat Iohannis nu identifică niciun aspect care să fie imputat lui Augustin Lazăr, pe atunci conducătorul parchetului menţionat, sau vreunui alt procuror, arată Parchetul General. În acea calitate, Lazăr a repartizat dosarele conform specializării şi a semnat adresa de comunicare a uneia dintre soluţii.
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), domnul Augustin Lazăr, respinge ferm afirmaţiile false prin care se urmăreşte acreditarea în spaţiul public a ideii existenţei unei relaţii în afara cadrului instituţional cu Preşedintele României. Procurorul general al PÎCCJ apreciază că nesolicitarea unui punct de vedere de către unele instituţii media, diligenţă minimală de natură profesională, reprezintă un indiciu privind lipsa de interes în a prezenta adevărul şi de a informa corect opinia publică", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul General.
Conform sursei citate, raportul Inspecţiei Judiciare privind efectuarea unor verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu referire la modul de soluţionare a cauzelor referitoare la Klaus-Werner Iohannis, "nu identifică niciun aspect de natură a fi imputat domnului Augustin Lazăr, în calitate de procuror general al PCA Alba Iulia sau unui alt procuror din cadrul acestei unităţi de parchet".
"Prin Raportul Inspecţiei Judiciare s-a constatat că denunţurile penale nr. 595/P/2014 şi nr. 625/P/2014 au fost repartizate procurorilor de caz de către domnul Augustin Lazăr, ce avea funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cazul dosarului nr. 595/P/2014, acesta a semnat adresa de comunicare a soluţiei către petentă, certificând legalitatea şi temeinicia soluţiei", scrie în comunicat.
De asemenea, se arată că ambele dosare au fost repartizate de către procurorul general conform specializării şi ordinelor prealabile de repartizare a sarcinilor de serviciu celor doi procurori, precum şi în exercitarea atribuţiilor corespunzătoare funcţiei de conducere, de coordonare şi verificare a activităţii procurorilor din subordine. Astfel, conform dispoziţiilor art. 77 lit. l din Regulamentul de ordine interioarăal parchetelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2632/C/2014, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel "repartizează procurorilor spre soluţionare dosarele penale şi celelalte lucrări înregistrate, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. b), care se aplică în mod corespunzător".
Potrivit aceleiaşi surse, în ambele cazuri nu au existat situaţii de incompatibilitate a procurorilor, iar soluţiile date nu au fost infirmate ulterior, dovedindu-se temeinice şi legale. De asemenea, în calitate de conducător al unităţii de parchet, Augustin Lazăr a semnat adresa de comunicare a uneia dintre soluţii.
"Cu referire la afirmaţiile false potrivit cărora cele două cauze au fost închise «în timpul alegerilor prezidenţiale, pe şestache, în secret, fără să ştie nimeni», concluziile Raportului Inspecţiei Judiciare 7996/IJ/1972/DIP/2018 din data de 8 ianuarie 2019 reţin că în toate cauzele penale în care au fost emise soluţii pe fond referitoare la domnul Klaus-Werner Iohannis au fost respectate termenele rezonabile de soluţionare, iar procurorii au procedat la verificarea competenţei de instrumentare în condiţii de celeritate. Având în vedere afirmaţiile calomnioase şi informaţiile false referitoare la activitatea sa, lansate de unele instituţii media pornind de la un raport al Inspecţiei Judiciare care nu identifică nici un aspect imputabil, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi rezervă dreptul de uza de toate căile prevăzute de lege în vederea reparării prejudiciului de imagine care i-a fost cauzat", mai scrie în comunicatul PICCJ.
Conform luju.ro, raportul Inspecţiei Judiciare privind efectuarea unor verificări la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia cu referire la respectarea de către procurori a normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale şi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată în cauzele privindu-l pe Klaus Werner Iohannis, instrumentate în perioada 1 martie 2001 - 27 aprilie 2016, precum şi respectarea termenelor rezonabile de soluţionare în aceste cauze penale. Astfel, în 2014 au fost clasate două dosare vizându-l pe Klaus Iohannis. La acea vreme, Augustin Lazăr conducea Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.