"În cursul zilelor de 30 și 31 decembrie 2018, mai multe instituții media au preluat o serie de afirmații calomnioase aparținând unor persoane condamnate penal și potrivit cărora, în anul 1998, în calitate de procuror șef al Secției Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PÎCCJ, aș fi luat măsuri ilegale într-o cauză repartizată spre soluționare unui procuror din subordine. Față de cele expuse anterior, doresc să resping categoric aceste afirmații calomnioase, lansate în spațiul public cu scopul de a-mi afecta reputația profesională. Totodată, doresc să precizez că instituțiile media care au preluat aceste afirmații nu mi-au solicitat un punct de vedere, situație de natură a induce în eroare opinia publică”, se arată în mesajul transmis de procurorul general, Augustin Lazăr.
Având în vedere că biroul de presă al Parchetului General este în minivacanță de Revelion, iar știrea a apărut în cursul zilei de duminică, agenția MEDIAFAX l-a contactat direct pe procurorul general Augustin Lazăr, pentru a oferi o reacție cu privire la acuzațiile fostului procuror Bălășescu. Reporterul MEDIAFAX l-a contacat pe Augustin Lazăr pe numărul de telefon, însă acesta nu a răspuns solicitării.
Precizările procuroului general vin după ce fostul procuror Max Bălășescu a arătat, duminică, faptul că în 1998, când ancheta devalizarea Băncii Bankcoop, a fost vizitat de un ofițer SRI care i-a spus că trebuie să analizeze dacă este oportună arestarea directorului băncii, întrucât a sprijinit SRI. Potrivit lui Bălășescu, în cauză ar intervenit șeful său, de la acel moment, Augustin Lazăr, care i-a luat dosarul.