Plecând de la recentele atentate teroriste din Egipt și Tunisia, dar fără a le uita și pe cele petrecute în anii trecuți, principalul subiect de pe agenda discuțiilor dintre reprezentanții AID și Excelența Sa a fost reprezentat de evenimentele aflate în desfășurare în Nordul Africii și Orientul Mijlociu, evenimente care ar putea avea repercusiuni și asupra României.
Astfel, în cadrul discuțiilor, Excelența Sa și reprezentanții AID au decis asupra unor activități comune care să vizeze o mai bună informare a cetățenilor României și a decidenților asupra situației din regiunile menționate, discutând de asemenea și despre ce ar putea face România și Europa pe ansamblu în acest context.
Ambsadorul a subliniat totodată și necesitatea unei cooperări în zona dezvoltării democrației din Egipt pe baza lecțiilor învățate de către România în ultimii 25 de ani, cu bune și cu rele (în diverse sectoare), evidențiind transparența și lupta împotriva corupției, se mai arată în comunicat.