''După atâtea ordonanțe de urgență emise în lipsa unei urgențe reale, este momentul ca Guvernul să folosească și în mod corect această cale de reglementare, pentru a interveni în cel mai scurt timp, până la turul doi al alegerilor, pentru eliminarea unei cauze evidente de împiedicare a exercitării normale a dreptului de vot'', afirmă directorul executiv al organizației, Maria-Nicoleta Andreescu, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Mai mult, organizația precizează că trebuie modificat textul art. 44 al. 4 din Legea nr. 370/2004, dar și HG nr. 709/2014 prin eliminarea din aceasta a modelului declarației pe propria răspundere care este folosit la alegeri.
''Recent încheiatul tur 1 al alegerilor prezidențiale a dovedit inutilitatea și nocivitatea unei condiții stupid-birocratice impuse prin lege cetățenilor care votează în altă localitate decât cea de domiciliu sau în străinătate, și anume cea de completare a unei declarații pe proprie răspundere, prin care se angajeaza să nu voteze multiplu (de mai multe ori). (...) Procesul de votare a fost grav îngreunat/întârziat din cauza duratei mari de timp necesare completării acestui formular, consecința fiind că mai mulți cetățeni au așteptat ore întregi la cozile formate în fața secțiilor de votare, unii dintre aceștia nereușind să mai acceadă în secția de votare până la ora încheierii votării'', potrivit aceleiași surse.
Totodată, oficialul APADOR-CH susține că declarația pe proprie răspundere nu este o măsură "antifraudă'', ci o modalitate birocratică de a împiedica dreptul de vot.
Mai multe pe Agerpres.