Dragnea a jucat tare şi a jucat bine din punctul de vedere al intereselor sale în ultimul an, a spus Antonescu la Realitatea Tv. El a arătat că într-un partid cu atât de mulţi politicieni obişnuiţi cu cele mai înalte demnităţi propunerea făcută de Dragnea este surprinzătoare, fiind ''o dovadă de maximă forţă în interiorul partidului'' şi pe scena politică.
Antonescu a arătat că s-ar putea face ''comparaţii răutăcioase'' cu lideri ca Iosif Stalin sau Nicolae Ceauşescu, care, aflaţi în funtea partidelor, ''rareori erau prim-miniştri'', fiind preferate figuri cu valenţe administrative, cum este şi Sevil Shhaideh.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că Sevil Shhaideh a fost singura din partid în care a avut încredere că poate pune în aplicare programul de guvernare cu care formaţiunea a câştigat alegerile, el arătând că aceasta va beneficia de un sprijin efectiv atât din partea sa, cât şi a PSD.