”Deblocăm astăzi (joi - n.r.) angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială. Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente şi infirmieri vor putea face rapid angajări”, a transmis Ciolacu în debutul şedinţei de Guvern de la Palatul Victoria.
El a precizat că ”Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de vreo problemă financiară”.
”De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde de lei, în acestă lună, cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând şi cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente şi servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienţi, un plus de empatie şi de responsabilitate. Asta este valabil şi pentru medicii de familie”, a subliniat premierul.
”Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios, adică serviciile prestate efectiv să primeze în faţa plăţii pe liste de pacienţi, adică pentru nişte nume puse pe o hârtie”, a completat Ciolacu.
Miercuri, Federația Sanitas, una dintre cele mai mari din sistemul de sănătate, anunța că s-au strâns 50.000 de semnături necesare pentru declanșarea grevei generale, dacă guvernul nu va crește veniturile în sistemul sanitar. Sindicaliștii spun că termenul limită este 18 ianuarie.
Tot miercuri, salariaţii din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului i-au solicitat premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Simona Bucura-Oprescu, deblocarea de urgenţă a angajărilor în acest sector de activitate. Ei susţin că deficitul de personal în asistenţa socială este de 40% și anunţă că iau în calcul declanşarea unei greve generale.