"Atacurile furibunde lansate de Traian Băsescu împotriva DNA și a Înaltei Curți, grosolăniile revărsate peste Laura Codruța Kövesi și Livia Stanciu, suita de minciuni și manipulări au depășit orice imaginație. Este o performanță, s-o recunoaștem, Voiculescu și toți ceilalți penali și detractori de cursă lungă ai justiției au toate motivele să fie încântați. După 10 ani, Băsescu a ajuns să vorbească pe limba lor și să devină vârful de lance al campaniei anti-DNA. Totul în numele apărării protejatei sale. E ceva ce produce sila, și încă una mare de tot.
Jalnica piruetă denotă că Băsescu a optat definitiv de data aceasta. Între Udrea și justiție a ales-o pe Udrea. De ce? Putem deocamdată doar să speculăm că îi e teamă de ceea ce ar putea aceasta spune și scrie. Cam asta arată evoluția evenimentelor și faptul că a rezonat, din ce în ce mai agitat și aberant, la toate apelurile și amenințările venite dinspre ea, ultima prin vocea mesagerului Ruxandra Dragomir: „Oare toți cei pe care i-a crescut și i-a promovat, excepție făcând Elena, l-au trădat? Dacă am crezut în declarațiile lui Traian Băsescu, am tot dreptul să cred că putea face mai mult în ceea ce o privește pe Elena. Nu vreau să cred, așa cum afirmă unii, cum că Elena ar fi o monedă de schimb. Nu vreau și nici nu pot să cred că Președintele meu a fost «învins de sistem»“. Vom afla ce se ascunde în spate în funcție de mersul dosarelor, dar tare mi-e teamă că nu vor fi lucruri plăcute. Băsescu se comportă ca și cum ar avea niște schelete în dulap.
Indiferent despre ce este vorba, Băsescu s-a sinucis politic, și-a devorat propriile mandate, iar credibilitatea lui este zero. Cred că înțelege și el asta, d-aia și continuă să facă hărmălaie încercând să mute centrul de greutate de la lupta în numele arestatei la cea pentru binele justiției și, stați pe scaune! „drepturile omului“. Nu ține. În afară de câțiva lingăi îmbătrâniți în amușinarea pofticioasă a portofelelor, adevărați maeștri ai genului, artizani ai relativismului, lumea e lămurită și îngrețoșată. Pur și simplu nu-l crede nimeni că a descoperit o față hâdă și abuzivă a justiției, din senin, fără nicio legătură cu protejata. Că așa, dintr-o dată, magistrații au devenit niște nenorociți de securiști și acoperiți, Kövesi și Stanciu – două oportuniste care calcă totul în picioare doar ca să mai împuște un mandat, iar procurorii DNA sunt în competiție să-și atârne „scalpuri“ la cingătoare, băgând bieți nevinovați la „Guantanamo“ fără probe, doar pe denunțuri. Cum să creadă cineva că această îngrozitoare metamorfoză s-a produs în fix trei luni, taman după ce a fost arestată Udrea? E ridicol. Manipulările și minciunile sunt atât de evidente, încât nici nu merită osteneala demontării lor. Cazul e fără speranță. Vreau doar câteva cifre să dau. În 2014, la „beci“, adică la camerele de „tortură“, au ajuns în total 7.144 de arestați preventiv, dintre care doar 155 au fost ca rezultat al unor cereri ale DNA, deci cazuri de corupție. Dintre aceștia 6 au fost achitați, toate dosare vechi, la fel ca și dosarul celor 18 vameși de la Otopeni, achitați în 2015. Și încă ceva, Băsescu introduce în mod deliberat și pervers confuzia între actualii „denunțători“ și „turnătorii“ Securității sau între „acoperiții“ serviciilor și ofițerii fostei Securități. Mai mult, spune un lucru care mă pune pe gânduri în privința motivației transmiterii arhivelor la CNSAS. „Știți care e motivul pentru care am cerut să se scoată cele 3 milioane de dosare ale fostei Securități? Pentru că erau folosite de unii de la SRI să șantajeze“. Nu zău? Doar d-asta? Mâine, poimâine cine știe ce mai auzim despre motivul condamnării comunismului".
Mai mult în Revista 22