Ana Birchall și-a amintit și ea presiunile la care a fost supusă cât timp a ocupat fotoliul de ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă. Ea spune că unele șicane veneau chiar de la fostul președinte al Consiliului Suprem al Magistraturii, Lia Savonea.
"Doamna Savonea vâna efectiv programul meu si stabilea sedintele CSM-ului in funcție de sedinta de Guvern, doar - doar o prinde oportunitatea sa nu merg eu acolo. Eram vanata, subminata, asaltata, asasinata din toate punctele de vedere. Si amenintata. Foarte multe amenintari", a declarat Ana Birchall, la Realitatea PLUS.
Iar amenințările veneau din multe zone, spune Ana Birchall: "Inclusiv din mediul privat. Au fost oameni care sunt condamnati pentru acte de coruptie, sunt liberati conditionat, dar continua sa improaste cu noroi in mine si-n familia mea, cu minciuni, doar pentru ca aveau speranta ca aceasta cooperativa Nufarul, cum numesc eu SIIJ-ul, nu a putut sa-l albeasca."
Fostul ministru al Justiției a vorbit și despre un incident în trafic în care au fost implicați soțul și fiul ei.
"Eu nu am fost in masina, trebuia sa fiu si eu in masina, erau sotul meu si copilul meu, poate ca a fost un simplu accident, eu personal nu cred, pentru ca o asemenea masina la 30 de km cat aveau ei si asta a fost de fapt norocul, ca abia pornise de la stop si aveau 30-40 km pe ora, sa ai dauna totala la o asemenea masina, e ceva", a mai spus Birchall.