"Elie Wiesel reprezintă expresia pură a idealurilor la care aspirăm: apărarea celor vulnerabili în faţa celor răi, curajul de a vorbi liber chiar dacă ceilalţi nu o fac şi viziunea unei lumi care îi întâmpină cu bucurie pe ceilalţi. Să luăm exemplu de la el şi valorile sale în clipele grele şi să lucrăm împreună pentru a permite toleranţei şi acceptării să continue să se răspândească şi să se dezvolte peste tot în lume", a spus Klemm, la ceremonia de dezvelire, în Bucureşti, a bustului laureatului Premiul Nobel pentru Pace în 1986.
În opinia ambasadorului SUA, "Elie Wiesel nu a fost doar un erou român sau un erou evreu, ci a fost un erou pentru toţi cei care au servit drept exemplu pentru bunătatea universală a spiritului uman", care "odată cu această statuie din piatră şi această piaţă publică (...) este pus la adăpost în Bucureşti pentru generaţiile viitoare".
"În timp ce oamenii evoluează şi lumea se schimbă, iar politica şi societatea se împletesc în această metropolă aglomerată, această statuie va rămâne neclintită, un memento permanent despre valorile lui Elie Wiesel. Nu ar trebui să existe niciun dubiu că aceste valori trebuie să fie de referinţă într-un viitor întunecat, aşa cum au fost şi în trecut. Nu avem voie să ne predăm în faţa apatiei, nu trebuie să lăsăm garda jos, nu trebuie să ne supunem forţelor urii şi intoleranţei. În schimb, trebuie să fim fermi şi să îmbrăţişăm valorile reprezentate de Elie Wiesel, pentru a garanta evoluţie istoriei într-un sens pozitiv", a accentuat Hans Klemm.
El a remarcat "progresul înregistrat cu privire la aşteptatul Muzeu al Istoriei Evreilor şi Holocaustului din Bucureşti", amintind că în urmă cu două săptămâni s-a deschis competiţia privind designul acestei instituţii. "Acesta va oferi în anii următori o naraţiune istorică, care, de multe ori, este absentă din dezbaterea naţională a României", a spus Klemm.
La rândul său, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a omagiat pe Elie Wiesel, "un luptător pentru pace, pentru umanitate, pentru toleranţă, pentru iubire, bună înţelegere între oameni".
"Cred că tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire, şi mă refer aici la valori şi la inspiraţie, Elie Wiesel, despre care vorbim, astăzi, este valabil în fiecare clipă şi poate, mai actual ca niciodată, în această perioadă. Şi încerc o parafrază din Elie Wiesel. Dumnezeu nu a lăsat oamenilor pacea pe pământ ca un dar, ci este de datoria noastră, a oamenilor, să-i facem un dar lui Dumnezeu menţinând pacea. Vă doresc să aveţi cu toţii pace în suflet, iubire, înţelegere şi multă toleranţă", a punctat Firea.