„Stau în trafic ca toată lumea când călătoresc cu maşina”, declară ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, care mai spune că nu foloseşte escortă. Potrivit cutumelor diplomatice, singurul moment în care un ambasador străin poate folosi escorta oficială este acela când merge la sediul preşedinţiei ţării în care va activa, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare.
„Nu îmi mai amintesc. Am călătorit de la Ministerul de Externe la Cotroceni. (...) Nu cred, dar chiar nu îmi amintesc. Eram atât de emoţionat atunci, atât de onorat că voi putea să mă întâlnesc cu preşedintele aşa de repede şi să-mi prezint scrisorile de acreditare, încât nu am fost atent”, a declarat diplomatul american.