George-Gabriel Bologan și-a construit o carieră, oarecum diplomatică, prin gudurarea pe lângă politicieni, remarcându-se, în special, prin căratul bagajelor lui Victor Ponta și ale fostei soții Daciana Sârbu, pe vremea când aceștia făceau shopping la Milano.
Imediat cum a ajuns la Roma, George-Gabriel Bologan solicită Ministerului Afacerilor Externe să îi aprobe, și chiar s-a aprobat, închirierea unui apartament de peste 600 mp, cu o chirie lunară exorbitantă și costuri de întreținere ce depășesc 15.000 de euro pe lună.
După închirierea apartamentului de 600 mp de la Roma, ambasadorul nostru de la Sfântul Scaun face presiuni la MAE pentru achiziționarea unui Mercedes E-Class nou, full-option, de peste 120.000 de euro, deși legea interzice achiziția unor astfel de bunuri de către misiunile diplomatice.