Situația fetiței din Baia de Aramă, adoptată de o familie româno-americană și ridicată cu forța de la domiciliul fostului asistent maternal continuă să creeze atât emoții, cât și anchete.
Dincolo de toate anchetele posibile demarate de o serie de instituții ale statului român, și în Consiliul Județean se anunță cel puțin două anchete. Una dintre ele a fost demarată de președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu. În acest sens s-a emis o dispoziție pentru desemnarea comisiei care va verifica modul în care s-a derulat activitatea DGASPC referitoare la plasamentul minorei, de la momentul la care fata a fost dată în grija asistentului maternal și până la momentul în care drepturile părintești au trecut la familia adoptatoare, în baza deciziei Curții de Apel Craiova.
Ce-a de-a doua anchetă va începe mâine în cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională și Relații Externe a Consiliului Județean, condusă de consilierul Alin Nicolicea. În această comisie vor fi audiați familia asistentei maternale de la Baia de Aramă, avocatul acestei familii, precum și reprezentanții DGSAPC Mehedinți. Idea comisiei vizează doar procedurile realizate în cadrul Direcției de Protecția Copilului, în tot ceea ce privește adopția Sorinei.
Detalii pe Realitatea de Mehedinți