După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost împreună la Munchen, la Sărbătoarea șașilor transilvăneni emigrați din România, generând protestele celor prezenți, dar și ale românilor din Diaspora, Dan Mihalache și Mihai Gâdea au traversat Oceanul, pentru a participa joi la Micul dejun cu rugăciune de la Washington.
La eveniment a fost prezent și președintele american Barack Obama, dar și 3.200 de invitați din 140 de țări, al cărui acces a fost posibil după achitarea unei taxe deloc modice. Printre politicienii români aflați la fața locului s-au numărat Alina Gorghiu, co-președinte al PNL, și senatorii PNL Iulian Dumitrescu şi Ben-Oni Ardelean.
Interesant este că, înainde de Micul dejun cu rugăciune, Dan Mihalache și delegația PNL, pe de o parte, și Mihai Gâdea, pe de altă parte, s-au întâlnit cu aceiași politicieni de la Washington, semn că întrevederile au fost negociate la pachet de firme specializate de lobby, în schimbul unor onorarii prestabilite.